Date ÎNFIORĂTOARE! Țara care a înregistrat un nou maxim record de crime de la începutul anului - 34.000

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 21-07-2020 14:44

Numărul crimelor din Mexic a atins un nou maxim record în prima jumătate a anului 2020, de peste 34.000, în pofida unei scăderi consemnate în ultimele luni, arată datele guvernamentale preliminare publicate luni, transmite Reuters, conform news.ro.

Mexicul a fost scena violenţelor bandelor de mulţi ani, iar guvernele care s-au succedat la putere nu au reuşit să rezolve problema.

Potrivit celor mai recente date disponibile, anul trecut au avut loc un număr record de peste 34.600 de crime.

Preşedintele Andres Manuel Lopez Obrador promis după venirea sa la putere, în decembrie 2018, că va reduce violenţele cu o nouă strategie, dar numărul omorurilor a continuat să crească.

Klaus Iohannis, declarații la prima oră a dimineții, după o noapte extrem de agitată

În primele şase luni ale anului 2020 au avut loc 17.439 de crime, cu 1,7% mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor prezentate de ministrul Securităţii, Alfonso Durazo, într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele Lopez Obrador.

În timp ce crimele au scăzut în iunie cu 2,2% comparativ cu luna precedentă, acesta fiind al treilea declin lunar consecutiv, Durazo a recunoscut că cifrele rămân ”foarte ridicate în termeni absoluţi”.

Numărul de cazuri de crimă asupra femeilor, din cauza genului lor, a crescut cu 9,2% în primele şase luni, la 489.

Reducerea durabilă a numărului de crime va fi un proces de durată, în timp ce guvernul acţionează pentru reducerea sărăciei şi a altor cauze ale acestor fapte, a subliniat Durazo.

În schimb, alte fapte grave, între care răpirile şi jafurile, au scăzut în timpul pandemiei de coronavirus.