Sărbătorile zilei de 22 iulie

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 22-07-2020 06:11

Sărbătorile zilei de 22 iulie

Ortodoxe
Sf. Mironosiţă şi întocmai cu Apostolii Maria Magdalena; Sf. Cuv. Mc. Marcela

Greco-catolice
Sf. Maria Magdalena

Romano-catolice
Sf. Maria Magdalena


Sfânta Mironosiţă şi întocmai cu Apostolii Maria Magdalena este pomenită în calendarul creştin ortodox la 22 iulie.

Sfânta Maria, numită şi Magdalena după locul naşterii sale, care se afla în Galileia de Sus şi care se chema Magdala, a trăit în vremea venirii pe pământ a Mântuitorului Hristos.

A fost ucenică a lui Hristos, cea dintâi şi cea mai mare decât toate mironosiţele şi purtătoarele de mir.

Sfântul Evanghelist Luca notează că Iisus Hristos a izbăvit-o de şapte demoni, moment din care s-a alăturat celor ce-L urmau în propovăduirea Sa.

Maria Magdalena a fost prezentă la punerea Domnului în mormânt, alături de Maica Domnului, aşa cum arată Sfântul Evanghelist Matei: "Şi Iosif, luând trupul, l-a înfăşurat în giulgiu curat de in, şi l-a pus în mormântul nou al său, pe care-l săpase în stâncă, şi, prăvălind o piatră mare la uşa mormântului, s-a dus. Iar acolo era Maria Magdalena şi cealaltă Marie, şezând în faţa mormântului" (Matei 27- 59, 60, 61).

Când a fost pecetluit mormântul, femeile mironosiţe s-au întors în cetate împreună cu Iosif şi Nicodim, numai Maria Magdalena şi cealaltă Marie, Maica Domnului, au rămas lângă mormânt, şezând în preajmă. Dar, fiindcă atunci era vineri, seara târziu, au plecat şi ele la casa lor, respectând ziua de odihnă.

După odihna sabatului (sâmbăta, ziua de sărbătoare a evreilor, care începe din seara zilei de vineri şi ţine până sâmbătă seara) dintre toate femeile mironosiţe care s-au întors la mormântul Mântuitorului, unde au primit vestea Învierii Sale, Sfânta Maria Magdalena este singura care a revenit aici de patru ori.

Sfintele Evanghelii relatează cum în zorii acelei zile, a Învierii Domnului, Maria Magdalena a fost încredinţată să nu-L mai caute pe Cel viu între cei morţi: "...De ce căutaţi pe Cel viu între cei morţi? Nu este aici, ci S-a sculat. Aduceţi-vă aminte cum v-a vorbit, fiind încă în Galileea" (Luca 24 - 5, 6).

După înălţarea Lui Hristos la ceruri, a ieşit şi ea, ca un apostol, la propovăduire şi, străbătând multe ţări, a făcut cunoscută Evanghelia. A ajuns la Roma şi de acolo la Efes, la Sfântul Ioan Evanghelistul.

A trecut la cele veşnice la Efes, fiind îngropată la intrarea peşterii în care au adormit şi cei şapte sfinţi tineri, sărbătoriţi de Biserica Ortodoxă de două ori pe an, pe 22 octombrie şi pe 4 august.

Sfintele sale moaşte au fost strămutate la Constantinopol de împăratul bizantin Leon al VI-lea Filosoful, pentru a fi aşezate în ctitoria sa, Mănăstirea Sfântului Lazăr. (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor")