Dezastru la Dinamo: Numărul de cazuri pozitive de COVID-19 a ajuns la 21, 18 fiind jucători

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 22-07-2020 10:09
Actualizat: 22-07-2020 16:52

Numărul de cazuri pozitive cu noul coronavirus din lotul şi staff-ul echipei Dinamo a ajuns la 21, dintre care 18 jucători, informează gsp.ro.

La ultimul test, efectuat marţi, au fost înregistrate şapte cazuri pozitive, toţi jucători: Ionuţ Şerban, Marco Ehamnn, Andreas Mihaiu, Valentin Borcea, Mihai Neicuţescu, Daniel Popa şi Robert Moldoveanu.

La 16 iulie, au fost înregistrate primele şase cazuri de infectare cu Sars-CoV-2 la Dinamo, Filip Mrzljak, Ricardo Grigore, Mihai Popescu, Ştefan Fara, Alexandru Răuţă şi Vali Lazăr.

Nelu Tătaru, INSPECȚIE FULGER la Spitalul din Târgu Mureș, care și-a PIERDUT acreditarea în plină pandemie

De atunci, au mai fost testaţi pozitiv Andrei Sin, Diego Fabbrini, Aleksander Mitrovici, Dan Tălmaciu, Mattia Montini şi trei persoane din staff-ul tehnic şi cel administrativ.

Dinamo, care ocupă locul 7 în play-out, penultimul, mai are de jucat şapte meciuri din acest sezon. Clubul din Şoseaua Ştefan cel Mare a mai avut un caz pozitiv, înaintea reluării sezonului, la 12 iunie, motiv pentru care au fost amânate două meciuri ale "alb-roşilor, cu Chindia Târgovişte şi FC Hermannstadt.