În dragostea dumnezeiască se arată Dumnezeu pentru că Dumnezeu este dragoste, spune Mitropolitul Teofan

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 22-07-2020 16:33

„În dragostea dumnezeiască se arată Dumnezeu pentru că Dumnezeu este dragoste”, a afirmat luni Mitropolitul Teofan la Mănăstirea Miclăuşeni.

„Iar pentru noi, oamenii, trebuie să se așeze dragostea cea dumnezeiască pe care paginile cele binecuvântate ale filocaliei o prezintă astfel: din smerenie și simplitate se zămislește dragostea. Ea se naște apoi prin credința cea dreaptă în duh de liniștire. Ea crește adăpându-se cu neprihănirea, este hrănită cu rugăciunea neîncetată și ajunge desăvârșită în taina unirii cu Dumnezeu”, a adăugat Înaltpreasfinţia Sa în omilia rostită, potrivit basilica.ro.

Citește și: Vestea mult așteptată! Când ar putea fi gata primul vaccin împotriva COVID-19

În ziua de pomenire a Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în altarul de vară din curtea așezământului monahal.

În aceeaşi zi, Centrul social – cultural „Sfântul Ilie” din cadrul ansamblului mănăstirii și-a cinstit ocrotitorul spiritual.

Centrul social – cultural „Sfântul Ilie” face parte din ansamblul Mănăstirii Miclăușeni și este așezat pe o veche moșie boierească a familiei Sturza, care a stăpânit acest pământ timp de cinci generații.