Secretarul general al LPF, Justin Ştefan, îl critică pe Răzvan Burleanu şi anunţă că CFR Cluj a scăpat de COVID-19

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 27-07-2020 17:05

Răzvan Burleanu a cerut ca meciurile să nu se mai joace. Însă LPF îl contrazice: cei de la CFR au revenit la antrenamente, Dinamo aşteaptă OK-ul de la DSP, astfel că meciurile se vor putea disputa, anunță MEDIAFAX.

Secretarul general al LPF, Justin Ştefan, l-a contrazis puternic pe Răzvan Burleanu. El avertizează cluburile că vor pierde sume importante din drepturile TV.

Citește și: Gabriela Firea plantează bomba la ușa Guvernului: ‘Avem de toate, dar sunt prost organizate’

Din cele 28 de milioane de euro plătite anual către cluburi, compania care deţine drepturile cerea o treime înainte în timpul pandemiei când a apărut prima dată varianta ca sezonul să nu se reia.

„Din punctul meu de vedere, acea declaraţie este una extrem de riscantă, ea tinde să ducă la apariţia unor riscuri de a avea prejudicii financiare la nivelul tuturor cluburilor din Liga I. În momentul acesta suntem încă pe scenariul de a termina competiţia pe terenul de joc. Chiar astăzi am primit confirmarea din partea celor de la CFR Cluj că a fost închisă ancheta epidemiologică”, a spus Justin Ştefan - Secretar General LPF.