Specialiști: COVID-19 'lovește' mai ușor de acasă, decât de pe stradă

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 27-07-2020 19:33

Carmen Ghercă şi soţul ei şi-au infectat cei doi copii, după ce ea şi soţul ei s-au îmbolnăvit la serviciu. Epidemiologii spun că există soluţii să ne protejăm, dacă unul dintre membrii familiei este infectat, anunță MEDIAFAX.

Cei care nu locuiesc singuri au mai multe şanse să se îmbolnăvească acasă, decât pe stradă.

Citește și: Legea a fost promulgată! Apar noi reguli pentru cei care locuiesc la bloc

Carmen Ghercă, din Iaşi, este mama a doi copii de 16 şi 24 de ani. Ea şi soţul ei s-au îmbolnăvit la serviciu, iar la scurt timp s-au infectat şi copiii. Şi-au dat seama că ceva nu e în regulă când au făcut febră şi i-a durut gâtul.

„Cred că este mult mai uşor ca infecţia să se producă în familie, deoarce aici nu purtăm mască, nu suntem atât de atenţi cum suntem atât de atenţi ca în alte medii străine”, a spus Carmen Ghercă.

Specialiştii spun că există totuşi o soluţie, chiar dacă stăm cu mai multe persoane în aceeaşi casă.

„Dacă (cineva - n.r.) e confirmat pozitiv, categoric sunt măsuri care trebuie luate: izolarea acestuia într-o cameră, utilizarea unui grup sanitar... dacă nu se poate separat, atunci a unui grup sanitar unde pot fi decontaminate suprafeţele după utilizare. Bucătăria să nu fie utilizată în comun. Sunt 14 zile în care aceste reguli trebuie respectate”, a explicat epidemiologul Doina Azoicăi.

Citește și: Gabriela Firea plantează bomba la ușa Guvernului: ‘Avem de toate, dar sunt prost organizate’

Epidemiologii sud-coreeni au făcut un studiu pe 5.706 pacienţi infectaţi cu COVID, dar şi pe 59.000 de persoane care au intrat în contact cu aceştia. Doar 2 din 100 de persoane s-au infectat în afara casei, în timp ce unul din 10 a luat COVID de la cineva din familie.