Cei doi jucători testaţi pozitiv de la ASU Poli Timişoara se simt bine

Autor: George Traicu
Publicat: 28-07-2020 16:59

Echipa de fotbal ASU Politehnica Timişoara, din Liga a II-a, a anunţat, marţi, pe pagina sa de Facebook, că cei doi jucători testaţi pozitiv la coronavirus săptămâna trecută se simt bine, notează Agerpres.

Portarul Mario Contra a fost externat ieri, iar Raul Vidrăşan va mai rămâne internat, cel mai probabil, doar astăzi în spital, a precizat clubul.

De la reluarea campionatului Ligii I la fotbal, au fost confirmate mai multe cazuri de infectare cu COVID-19 la jucătorii şi angajaţii cluburilor FC Dinamo, FC Botoşani, CFR Cluj, Universitatea Craiova şi Politehnica Iaşi, ceea ce a dus la suspendarea unor meciuri şi la deschiderea unor anchete epidemiologice de către Direcţiile de Sănătate Publică.

De asemenea, în Liga a II-a au fost depistate cazuri pozitive la cluburile Concordia Chiajna, Petrolul Ploieşti, FC Argeş şi ASU Poli Timişoara.

În rândul arbitrilor, în lotul pentru primele două eşaloane, au fost depistate patru cazuri, persoanele în cauză fiind oprite de la delegări de Federaţia Română de Fotbal.