UPDATE / ALERTĂ Accident NAVAL cu mai multe ambarcațiuni: S-a activat PLANUL ROȘU - FOTO

Autor: Cristi Șelaru
Publicat: 28-07-2020 19:25
Actualizat: 28-07-2020 20:36

UPDATE

Planu Roșu a fost dezactivat.

Bilanț final: 13 persoane implicate, dintre care 3 victime cu multiple traumatisme. Două dintre acestea au fost transportate la UPU Tulcea, iar cealaltă a fost preluată de elicopterul SMURD și transportată la UPU Constanța.

UPDATE

Din informațiile primite, in accident au fost implicate 2 ambarcatiuni ( una de capacitate mare si una mai mica), ambele cu persoane la bord.

3 victime cu multiple traumatisme (dintre care 2 minori) primesc îngrijiri de la personalul medical aflat la fața locului.

UPDATE

Până la această oră, nu au fost declarate persoane dispărute, au mai precizat reprezentanţii ISU Tulcea.

Conform unei informări a IPJ Tulcea, în cele două ambarcaţiuni care se deplasau pe Dunărea Nouă şi s-au ciocnit se aflau turişti.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.

UPDATE

13 persoane au fost rănite, marți, în urma accidentului naval de la Murighiol, județul Tulcea, acestea având mai multe traumatisme.

Șeful ISU Tulcea, Daniel Petrov, a declarat, marți, că accidentul naval s-a produs între două ambarcațiuni.

În urma impactului, aproximativ 13 persoane au fost rănite.

„Dintre acestea, trei sunt investigate medical. Prezintă traumatisme osoase”, a spus Petrov.

UPDATE:

ISU anunță că trei persoane sunt rănite, având diferite traumatisme. Se intervine la fața locului, iar după acordarea primului ajutor se va stabili dacă victimele vor fi transportate la spital.

ȘTIREA INIȚIALĂ:

Un accident naval în care au fost implicate mai multe ambarcațiuni cu persoane s-a produs, în urmă cu puțin timp, în localitatea Murighiol, din județul Tulcea.

Având în vedere numărul ocupanților, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție care presupune suplimentarea echipajelor medicale la fața locului.

Citește și: Studiu șocant: Motivul pentru care majoritatea românilor se apucă de fumat

Până la acest moment, 2 persoane ar fi grav rănite.

Pentru gestionarea situației, în zona respectivă au fost trimise o ambarcațiune pentru transport scafandri și 3 ambulanțe ale serviciului județean de ambulanță. Totodată, în sprijinul echipajelor angrenate în misiunea de salvare, la locul incidentului a fost trimis și un elicopter SMURD.

Misiunea este în dinamică.

Citește și: Lider PSD: ‘Eu când vorbesc de Guvern de uniune națională, poate fi un Guvern de specialiști, pe care să-l susținem în Parlament’ .