Meteorologii au emis un cod portocaliu de furtuni în județul Suceava

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 29-07-2020 16:36

Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări Cod portocaliu de furtuni valabile în mai multe zone ale județului Suceava, anunță MEDIAFAX.

Una dintre avertizări, valabilă până la 17.30, vizează localitățile Gura Humorului, Frasin, Păltinoasa, Moldovița, Vatra Moldoviței, Cacica, Frumosu, Mănăstirea Humorului, Pârteștii de Jos, Solca, Botoșana, Comănești, Poieni-Solca din județul Suceava, iar cea de-a doua, în vigoare până la ora 17.00, localitățile Câmpulung Moldovenesc, Frasin, Stulpicani, Vama, Ostra, Frumosu, Pojorâta, Crucea, Sadova și zona de munte a județului.

Citește și: Viorel Cataramă a luat decizia! Va candida la funcţia de primar general al Bucureştiului .

Meteorologii anunță că în aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni mici și medii, averse ce vor depăși 35 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări puternice ale vântului și vijelie.