Traficul rutier este blocat, pe Centura Capitalei, după ce un biciclist a fost lovit de o mașină

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 29-07-2020 17:30

Traficul rutier este blocat, miercuri, pe Centura Capitalei, după ce un biciclist a fost lovit de o mașină. Victima primește îngrijiri medicale la fața locului, potrivit Centrului Infotrafic, anunță MEDIAFAX.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române a transmis că pe DNCB, la kilometrul 55, în zona localității Domnești, județul Ilfov, șoferul unei mașini a acroșat un biciclist care circula pe carosabil.

Citește și: Viorel Cataramă a luat decizia! Va candida la funcţia de primar general al Bucureştiului .

În urma impactului, biciclistul a fost rănit și primește îngrijiri medicale la fața locului. Traficul rutier este întrerupt pe ambele sensuri la ora transmiterii știrii.