VIDEO Klaus Iohannis, prima reacție la clasarea dosarului 10 august - Președintele le dă indicații procurorilor: Este de dorit să se găsească o clarificare

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 29-07-2020 18:31
Actualizat: 29-07-2020 20:15

Klaus Iohannis le dă indicații directe procurorilor, în conferință de presă. Președintele le cere procurorilor să clarifice incidentele de la protestul din 10 august 2018, în ciuda deciziei de clasare a dosarului luată de DIICOT.

„Poate vă amintiți că atunci când a fost evenimentul 10 august am avut o opinie foarte fermă că măsurile luate de jandarmerie au fost exagerate și în consecință au apărut diferite relatări, filmări și s-a constituit un dosar penal pe care l-a analizat DIICOT. Eu am foarte mare încredere în sistemul de justiție din România”, a declarat Iohannis, precizând că nici măcar președintele nu poate interfera cu activitatea procurorilor. Cu toate acestea, Iohannis a continuat:

„Nu pot să vă spun decât unele opinii personale și să îmi exprim convingerea că justiția din România va face dreptate și cei vinovați vor fi trași la răspundere. În ce privește această fază procedurală pot să vă spun că eu personal ca și mulți alți români suntem de părere că este de dorit să se găsească o clarificare mai profundă în această speță.”