Comemorarea Patriarhilor Teoctist și Iustin. PS Timotei Prahoveanul amintește timpul de furtună în care au slujit

Autor: George Traicu
Publicat: 30-07-2020 20:56

O slujbă de pomenire a fost oficiată joi la Catedrala patriarhală pentru Patriarhii României, Teoctist și Iustin. A oficiat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul. Ierarhul a evidențiat, în special, perioada foarte dificilă în care au slujit cei doi Întâistătători.

Despre Patriarhul Teoctist, Preasfinția Sa a spus că a avut 80 de ani de viețuire monahală, iar „cea mai îndelungată perioadă a slujirii lui arhierești a fost în vremea regimului de dictatură comunistă”.

La împlinirea a 13 ani de la trecerea la cele veșnice a Patriarhului Teoctist, PS Timotei a îndemnat „să ne aducem aminte de umilințele, de încercările, de îndelunga lui răbdare, dar mai ales de bunătatea și de puterea lui de a ierta”.

„Arhipăstorirea celor doi patriarhi, în cea mai mare parte – cu excepția ultimilor ani ai vieții Patriarhului Teoctist – a fost într-o perioadă foarte grea. Iar acest timp de furtună l-a resimțit mai ales Patriarhul Iustin”, a continuat Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

De la plecarea la Domnul a Patriarhului Iustin se împlinesc vineri, 31 iulie, 34 de ani.

Ca mitropolit al Moldovei, vrednicul de pomenire patriarh Iustin „a fost nevoit să asiste, fără să poată face ceva, la exodul multor monahi din mănăstiri în urma decretului nedrept 410 din anul 1959”, a amintit PS Timotei Prahoveanul.

„A suferit mult, mai ales în anii de arhipăstorire la București, când a văzut cât de greu poate lucra Biserica în vreme de furtună. De aceea, el a fost denumit un stâlp al Bisericii în vreme de furtună”, a adăugat ierarhul.

PS Timotei a evidențiat iubirea față de semeni și activitatea filantropică a celor doi patriarhi. El a subliniat că aceste lucruri le-au fost inspirate în familie, în special de mamele lor.

Până la 13 ani când a plecat la mănăstire, Patriarhul Teoctist a crescut în familie „într-o atmosferă aproape monahală, în duhul rugăciunilor și al unor înalte trăiri”. „Adeseori spunea despre mama lui că era o femeie sfântă care se îngrijea numai de alții și uita întotdeauna de sine”, a precizat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.

Patriarhul Iustin a dezvoltat iubirea față de cei aflați în suferință de la mama lui îndurerată de pierderea prematură a soțului ei, învățătorul Ioan Moisescu, a semnalat PS Timotei.

„Mărturisea diaconului care l-a însoțit vreme de douăzeci de ani la slujbele pe care le-a săvârșit în toată Moldova că din pricina mamei lui care plângea adeseori n-a mai suporta oameni care plângeau. De aceea, avea o deosebită sensibilitate pentru oamenii aflați în suferință”.

Slujba de pomenire s-a încheiat cu cântarea „Veșnica pomenire” la mormintele celor doi patriarhi aflate în Catedrala Patriarhală.