În mijlocul unui ARMISTIȚIU, un atentat ZGUDUIE capitala Afganistanului: Zeci de morți și răniți

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 30-07-2020 22:14
Actualizat: 30-07-2020 23:22

Cel puţin 17 persoane au fost ucise şi 21 rănite, joi seara, într-un atentat cu vehicul capcană la sud de capitala afgană Kabul, au anunţat surse oficiale cu câteva ore înainte de începerea unui armistiţiu, relatează AFP, potrivit AGERPRES.

''Un număr de 17 morţi şi 21 de răniţi au fost aduşi la spitalul nostru. Între victime sunt civili şi soldaţi'', a declarat pentru AFP doctorul Sediqullah, directorul secţiei de urgenţă a spitalului din capitala provinciei Logar, unde a avut loc atacul.

Citește și: Ieșire-bombă a lui Florin Chilian: Stimaț contemporani: Nu mai fiț proșt! Cam câți covizi ar putea pătrunde concomitent printr-un singur por?!

Violenţa în Afganistan rămâne neobişnuit de crescută în pofida negocierilor de pace cu talibanii, potrivit unui raport oficial american publicat joi, care constată o creştere bruscă a numărului de victime civile în al doilea trimestru, notează France Presse şi dpa.

Raportul survine după ce talibanii au anunţat o nouă încetare a focului de trei zile odată cu sărbătoarea Eid al-Adha, la sfârşitul acestei săptămâni.