Din cauza pandemiei, ediţia fizică a Turului Franţei a fost anulată

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 31-07-2020 09:01

Din cauza pandemiei, ediţia fizică a Turului Franţei a fost anulată. A treia competiţie ca audienţă s-a mutat în mediul online. Sportivii s-au conectat la un sistem virtual de ciclism şi au concurat din toate colţurile lumii, potrivit Mediafax.

A treia competiţie a lumii ca audienţă, Turul Franței, a fost anulată în varianta clasică, din cauza pandemiei, ar s-a găsit o soluţie care să împace şi sportivii şi sponsorii şi fanii.

Turul virtual al Franţei a fost eveniment istoric nu numai pentru a că adus împreună campionii sportului fizic şi pasionaţii de eSports, ci şi pentru că, pentru prima dată, a fost permisă participarea femeilor la curse.

STUDIU Mai bine de jumătate dintre români cred că noul coronavirus există și că este o amenințare reală

Ediţia de anul acesta nu a fost una individuală, ci mai degrabă o competiţie între echipe, iar sportivii, conectaţi pe platforma de ciclism virtual Zwift, au fost susţinuţi de fani în transmisiunile live pe Youtube. Pe lângă grafica realistă, care simulează foarte bine traseele reale, au beneficiat şi de comentariul unei curse reale.

Campionul de eRacing, Cameron Jeffers a participat la primul său Tur al Franţei.

„Zwift a făcut tot ce era posibil ca să facă Turul virtual al Franţei cea mai bună experienţă posibilă şi a făcut asta realizând noi trasee special pentru acest eveniment”, a spus Cameron Jeffers, campion eRacing.