Cod PORTOCALIU de furtună - județele vizate de avertismentul meteorologilor

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 31-07-2020 13:04

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, avertizări nowcasting Cod portocaliu de furtună, valabile în zone Moldova şi Muntenia, în următoarea oră.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), până la ora 13:30, în judeţul Buzău (localităţile: Berca, Pătârlagele, Verneşti, Pârscov, Zărneşti, Tisău, Cislău, Cernăteşti, Beceni, Scorţoasa, Vipereşti, Săpoca, Pănătău, Cozieni, Unguriu, Măgura şi Blăjani) vor fi averse cu caracter torenţial ce vor cumula 35 l/mp, însoţite de vânt puternic, vijelie, frecvente descărcări electrice şi grindină.

MAE a făcut anunțul - Belgia a revizuit condițiile pentru turiștii români: ce obligativitate intră de mâine în vigoare


De asemenea, până la ora 14:00, aceleaşi fenomene vor afecta şi zone din judeţele Bacău, Galaţi, Vrancea şi Vaslui.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, menţionează ANM.