Accident aviatic în SUA: două avioane s-au ciocnit în aer. Cel puțin 7 oameni au murit

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 01-08-2020 10:23

Şapte persoane, între care un deputat local, şi-au pierdut viaţa vineri în statul american Alaska într-o coliziune între două avioane uşoare, au anunţat autorităţile citate sâmbătă de dpa.

Citește și: SURSE - Băsescu pregătește un atac în FORȚĂ: cum s-au făcut jocurile în culisele negocierilor de pe dreapta

Într-unul din avioanele implicate în coliziunea survenită vineri dimineaţa (ora locală) în apropiere de aeroportul din Soldotna, la circa 100 km sud-vest de oraşul Anchorage se afla o singură persoană, iar în celălalt şase, a precizat Departamentul pentru siguranţă publică din Alaska, informează Agerpres

O singură persoană a supravieţuit iniţial accidentului, dar a decedat în timpul transportului la spital, au menţionat autorităţile.

În avionul cu un singur ocupant se afla legislatorul Gary Knopp, în vârstă de 67 de ani, care era între altele şi instructor de zbor, în timp ce patru din celelalte victime erau persoane tinere, în vârstă de circa 20 de ani.

Administraţia federală pentru aviaţie şi Consiliul naţional pentru securitatea transporturilor din SUA au lansat o anchetă pentru a clarifica circumstanţele coliziunii, menţionează Xinhua.