Surpriză pentru Nicolae Robu: PSD trimite în lupta pentru Primăria Timișoarei o femeie. Este o premieră

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 03-08-2020 07:10

Biroul Permanent Judeţean al PSD Timiş a decis, în unanimitate, validarea candidaturii pentru Primăria Timişoara, a medicului Vichiţa Lăzureanu, fost manager al Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara. Este primul candidat femeie al PSD Timiş pentru această funcţie.

”Biroul Permanent Judeţean al PSD Timiş a decis astăzi, în unanimitate, să valideze candidatura la Primăria Timişoarei a Voichiţei Lăzureanu, o persoană cu reputaţie impecabilă, medic de excepţie, un redutabil participant la bătălia pentru fotoliul de şef al administraţiei. Este pentru prima dată în istoria PSD Timiş şi pentru prima dată în istoria Timişoarei când avem o femeie candidat, cu şanse reale de victorie”, a transmis, duminică, PSD Timiş, într-un comunicat de presă.

Cum s-ar infecta românii pe litoral? Un șef patronat NU crede în eficiența totală a purtatului măștii pe stradă

Voichiţa Lăzureanu este născută în Timişoara, într-o familie de medici. A absolvit Liceului Lenau, cu predare în limba germană, este medic primar boli infecţioase, este conferenţiar universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie şi a fost managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeş Timişoara, considerat cel mai eficient spital din România în lupta cu virusul Covid-19.

”În Primăria Municipiului Timişoara, Voichiţa Lăzureanu va aduce exact ceea ce lipseşte unei administraţii performante. Dintre însuşirile care o definesc profesional şi personal putem aminti: managerul de excepţie care se bazează pe echipă, principii şi plan; doctorul care te întreabă ce te doare şi apoi găseşte soluţia la problema ta; femeia care ştie exact cum să aibă grijă de cei dragi şi de casă, cu răbdare, calm şi empatie. Aşa cum a condus spitalul Babeş poate avea grijă şi de Timişoara, aşa cum şi-a îngrijit pacienţii poate avea grijă şi de noi, timişorenii. Are toate calităţile necesare: vine dintr-o familie de excepţie, născută şi crescută în Timişoara, educată, preocupată de binele comunităţii, dedicată, pasionată şi hotărâtă”, mai transmite PSD Timiş.