Numărul americanilor care au depus cereri pentru ajutoare de şomaj în ultima săptămână rămâne ridicat

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 06-08-2020 18:07

Numărul americanilor care au depus săptămâna trecută cereri pentru acordarea de alocaţii de şomaj a scăzut, dar rămâne extrem de ridicat, datele sugerând faptul că piaţa forţei de muncă stagnează, pe fondul pandemiei de coronavirus (COVID-19), care ameninţă redresarea economiei, transmit AP şi Reuters, potrivit Agerpres.

Departamentul american al Muncii a informat joi că 1,186 milioane de persoane au solicitat pentru prima dată o alocaţie de şomaj în săptămâna care s-a încheiat la 1 august, mai puţin faţă de 1,435 milioane în săptămâna anterioară şi mai puţin decât estimau analiştii (1,415 milioane).

Creşterea numărului de cazuri de coronavirus luna trecută a determinat autorităţile din unele state din vest şi sud fie să închidă din nou afacerile, fie să amâne redeschiderea lor, trimiţând angajaţii din nou acasă.

Criza a afectat cererea pentru bunuri şi servicii, extinzând concedierile în sectoare ale economiei care iniţial nu au fost lovite, când s-au închis afacerile neesenţiale, ca restaurantele şi barurile, la mijlocul lunii martie, pentru a stopa extinderea pandemiei.

Citește și: Dialog cu scântei între Marius Tucă și Raed Arafat: ‘De ce să nu-l cunoști, când le știi pe toate?’, ‘Nu ești omul implicat direct, ca și profesionist’

Numărul de cereri pentru ajutoare de şomaj este într-o continuă scădere, după ce în ultima săptămână a lunii martie a atins un record istoric de 6,86 milioane de cereri.

Raportul vine cu o zi înainte de publicarea datelor oficiale lunare de către Departamentul american al Muncii. Economiştii se aşteaptă să fie anunţată crearea a 1,6 milioane de locuri de muncă şi rata şomajului să scadă în iulie la 10,5%, de la 11,1% în iunie.

Numărul de cereri pentru ajutoare de şomaj este într-o continuă scădere, după ce, în ultima săptămână a lunii martie, a atins un record istoric de 6,8 milioane de cereri, dar rămâne totuşi la un nivel aproape dublu faţă de maximul atins în perioada Marii Recesiuni din 2007-2009.

De asemenea, numărul total al persoanelor care primesc ajutor de şomaj a scăzut până la 16,107 milioane, de la 16,951 în săptămâna anterioară, ceea ce arată că, în pofida unei uşoare scăderi, numărul absolut rămâne unul ridicat.