Donald Trump în culmea fericirii: Joe Biden a pierdut votul afroamericanilor

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 07-08-2020 19:16

Donald Trump a apreciat vineri că Joe Biden tocmai a ”pierdut” votul alegătorilor afroamericani, un vot-cheie în vederea unei victorii la Casa Albă, în urma unoi declaraţii controversate ale rivalului său democrat, nevoit să ”clarifice” faptul că nu crede că afroamericanii sunt lipsiţi de diversitate, relatează AFP, potrivit news.ro.

”Joe adormitul tocmai a pierdut votul negru. Această declaraţie este un dezastru din care nu-ţi poţi reveni!”, a scris pe Twitter preşedintele american, folosind numele pe care-l preferă pentru a-l desemna pe candidatul democrat, pe care-l înfruntă în alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie.

Trump se referă la o polemică provocat de declaraţii ale fostului vicepreşedinte al lui Barack Obama într-un interviu acordat Asociaţiilor americane ale jurnaliştilor afroamericani şi hispanici (NABJ şi NAHJ), difuzat joi.

Citește și: Marcel Vela avertizează: Suntem cu ochii pe voi!

”Ceea ce ştiţi toţi, dar nu ştie majoritatea oamenilor, este că, spre deosebire de comunitatea afroamericană, cu excepţii notabile, comunitatea hispanică este o comunitate incredibil de diversă, cu atitudini incredibil de diferite cu privire la diverse lucruri”, a declarat Joe Biden.

În urma controversei, Joe Biden s-a văzut nevoit să se explice joi seara.

”Mai devreme, azi, am făcut comentarii cu privire la diversitate în comunităţile afroamericane şi latino pe care vreau să le clarific”, a scris el pe Twitter.

”Nu voiam să sugerez în niciun fel că comunitatea afroamericană este monolitică - nici în identitatea sa, nici în problematici, deloc”. Angajamentul meu faţă de voi este acesta: voi asculta mereu”, a continuat el, ”Nu voi înceta niciodată să mă bat pentru comunitatea aforamericană şi noi voi înceta niciodată să mă bat pentru un viitor mai egalitar”, a subliniat el.

Fosta mână dreaptă a lui Obama, Joe Biden, în vârstă de 77 de ani, a obţinut o victorie în alegerile primare democrate cu ajutorul alegătorilor de culoare, care i-au oferit o victorie largă în South Carolina, în urma unei seriide înfrângeri umilitoare în iarnă.

Cunoscut prin declaraţii în răspăr, adesea din cauza iritării, Joe Biden a făcut deja mai multe declaraţii controversate despre afroamericani, un electorat-cheie pentru un democrat care vrea să obţină o victorie în alegerile prezidenţiale.

De fiecare dată, Trump - care a fost acuzat în mai multe rânduri de declaraţii rasiste şi care a obţinut scoruri minime în rândul acestui electoral în sondaje - a profitat de ocazie.

”Joe Biden a dispreţuit şi insultat total comunitatea neagră în această dimineaţă”, a denunţat el.