Traian Băsescu bagă spaima în tabăra lui Nicușor Dan cu ultimul sondajul CURS pentru București: 'Puteți trage o concluzie - eu iau în mod egal de la amândoi'

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 07-08-2020 22:04
Actualizat: 08-08-2020 10:53

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a dat de înțeles la Digi 24 că va candida la Primăria Capitalei subliniind că-și va apăra corect șansele. 'Eu nu am cicatrici în spate, ci doar în față, pentru că am intrat în toate bătăliile cu pieptul înainte', a subliniat Băsescu, precizând că excluderea PMP-ului de la masa negocierilor nu înseamnă și sfârșitul partidului. Băsescu a ținut să prezinte în direct cât de mult le 'strică apele' Gabrielei Firea și lui Nicușor Dan, prezentând un sondaj CURS foarte cald.

Citește și: Gabriela Firea lansează un nou atac dur la adresa Guvernului: Minciuna a ieșit la suprafață

„Noi avem aici un sondaj CURS, deci este un sondaj, ieri ieșit din teren. El ne arată așa, vă arăt doar ceea ce pare a fi de maxim interes pentru discuția noastră. Dacă ar fi candidat de la Pro Romania Bănicioiu, era o propunere, abia acum îl știm, lucrurile ar fi arătat așa: Gabriela Firea 42%, Nicușor Dan 36%, și Traian Băsescu 16%, ăsta-i graficul. Acum vă arăt ceva interesant. Dacă ar fi fost un alt candidat Pro Romania, Victor Ponta, lucrurile ar fi arătat așa: Gabriela Firea 41%, Nicușor Dan 35%, eu 17% și Ponta 6%, da? Iar dacă îl scoatem pe Traian Băsescu și-l punem pe Eugen Tomac, i-a uite ce rezultat interesant ne dă: Eugen Tomac face 6%, Gabriela Firea face 46% și Nicușor Dan face 40%. Puteți trage o concluzie: eu iau în mod egal de la amândoi, de la Gabriela Firea 5 procente, de la Nicușor Dan 6. Sondaj efectuat în perioada 3-5 august”.

Citește și: Decizie radicală luată de luptătorul K1 Cătălin Moroşanu! Pentru ce funcție candidează.