Istoricul Constantin Giurescu s-a născut la 8 august 1875, la Chiojdu, în judeţul Buzău. Şi-a făcut studiile liceale la Ploieşti, apoi a absolvit Facultatea de Litere din Bucureşti, urmând concomitent cursurile Şcolii Normale Superioare.
Şi-a continuat studiile la Viena, iar în 1909 a devenit primul doctor în litere al Facultăţii de Litere din Bucureşti, potrivit dicţionarului "Membrii Academiei Române (1866-2003)" (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003).
A fost profesor la licee din Focşani şi la Bucureşti, apoi conferenţiar de "Istoria românilor" la Facultatea de Litere şi Filosofie, şef al Arhivei Ministerului Afacerilor Străine, secretar general al Ministrului Instrucţiunii Publice.
Constantin Giurescu a publicat numeroase ediţii critice ale unor cronici şi studii privind vechea istoriografie românească, precum şi studii de istorie socială: ''Relaţiunile Ţării Româneşti cu Ungaria până la urcarea lui Mircea cel Bătrân pe tron'' (1898); "Contribuţiuni la studiul cronicelor muntene" (1906); ''Documente şi regeste privitoare la Constantin Brâncoveanu'' (1907, în colaborare); "Contribuţiuni la studiul cronicelor moldovene" (1907); ''Capitulaţiile Moldovei cu Poarta otomană. Studiu istoric'' (1908); "Oltenia sub austrieci. Documente" (1909); "Letopiseţul Ţării Moldovei de la Istrate Dabija până la domnia a doua a lui Antioh Cantemir 1661-1705" (1913); ''Material pentru istoria Olteniei sub austrieci'' (1913), "Organizarea socială a Ţării Româneşti" (1915); ''Vechimea rumâniei în Ţara Românească şi legătura lui Mihai Viteazul'' (1915); "Despre rumâni" (1916); "Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă 1359-1515" (1916); "Despre boieri" (apărută postum, 1929).
A fost ales membru corespondent (la 28 mai 1909), apoi membru titular (la 13 mai 1914) al Academiei Române. A murit la 20 octombrie 1918, la Bucureşti.