Preşedintele Volodimir Zelenski susţine neamestecul Ucrainei în afacerile interne ale SUA, mai ales în perioada electorală

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 09-08-2020 07:12

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că este o problemă de securitate naţională pentru Ucraina să nu se amestece în politica internă a SUA, în special în procesul electoral, transmite Reuters preluat de agerpres.

"#Ucraina nu şi-a permis şi nu îşi va permite să intervină în alegeri şi, astfel, să dăuneze parteneriatului nostru sincer şi de încredere cu #USA", a scris Zelenski pe Twitter sâmbătă seara.

Volodimir Zelenski, în vârstă de 42 de ani, fost actor de comedie, a câştigat anul trecut alegerile prezidenţiale din Ucraina. Primul său an de mandat a fost însă umbrit de implicarea involuntară a Ucrainei în evenimentele care au dus la punerea sub acuzare a preşedintelui american Donald Trump. Preşedintele Trump a făcut presiuni, fără succes însă, pentru a determina regimul de la Kiev să înceapă anchetarea fostului vicepreşedinte democrat Joe Biden, rivalul său în cursa prezidenţială din 2020.

"Niciodată, în niciun caz, nu este acceptabil să te amesteci în alegerile suverane din altă ţară", a mai scris Zelenski pe Twitter.

Zelenski a făcut apel la politicienii ucraineni să evite orice acţiuni care ar putea avea legătură cu alegerile din SUA şi să nu încerce să îşi rezolve eventuale probleme personale, politice sau de afaceri în acest fel."Reputaţia Ucrainei valorează mult mai mult decât reputaţia oricăruia din politicienii noştri", a subliniat şeful statului ucrainean.

La începutul acestei săptămâni, Zelenski a declarat pentru Reuters că speră că sprijinul american pentru Ucraina va rămâne puternic indiferent de cine câştigă alegerile prezidenţiale din SUA.