Aproape de o TRAGEDIE - Mașină condusă de un puști de 14 ani, în care se aflau alți 9 adolescenți, s-a răsturnat pe câmp

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 11-08-2020 23:39
Actualizat: 12-08-2020 17:58

O maşină condusă de un băiat de 14 ani, în care se mai aflau 9 minori, cu vârste cuprinse între 14 Şi 17 ani, s-a răsturnat pe un câmp aflat lângă satul Plopu, judeţul Brăila, anunță AGERPRES.

Potrivit informaţiilor furnizate marţi de IPJ Brăila, în urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a nouă dintre adolescenţi, aceştia fiind transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Din primele date, unul dintre minori, în vârstă de 14 ani, ar fi sustras un vehicul din incinta fermei părinţilor săi, iar în timp ce se deplasa cu viteză pe un drum agricol a pierdut controlul maşinii şi s-a răsturnat.

Citește și: Șoc total pentru Violeta Alexandru: A găsit birourile goale în timpul unei inspecții

În continuare se desfăşoară cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, urmând a fi luate măsurile legale care se impun.

Având în vedere că evenimentul nu s-a produs pe un drum deschis circulaţiei publice, acesta nu este încadrat la categoria accident rutier.