Specialista Europa League - Sevilla este în finală pentru a șeasea oară

Autor: George Traicu
Publicat: 17-08-2020 07:11

Sevilla s-a calificat în patru finale Europa League doar în ultimele şapte sezoane. Andaluzii sunt neînvinşi de 20 de meciuri (11 victorii, 9 egaluri).

Sevilla este prima finalistă din Europa League. Trupa lui Julen Lopetegui a întors soarta semifinalei şi s-a calificat după victoria 2-1 cu Manchester United.

Sevilla a eliminat-o pe CFR Cluj şi n-a mai privit în urmă. Andaluzii le-au scos pe alte două favorite ale competiţiei, Roma şi Wolverhampton, şi duminică seara i-au lăsat fără trofeu pe „diavolii roşii” pentru al treilea an consecutiv.

Au avut noroc cu portarul Bounou, care a prins o noapte mare în Koln. Marocanul a fost eroul partidei. Sevilla speră ca oraşul să le poarte noroc şi să facă şase din şase vineri, în finală.

„Cred că toată echipa a făcut un joc bun, dar, împotriva lui Manchester United, trebuie să suferi mult şi noi am facut-o. Au o inimă mare. Avem acest moment pentru jucători în meciul următor şi suntem foarte bucuroşi”, spune Julen Lopetegui, antrenorul Sevillei.