Pericol de explozie în trafic: o cisternă cu combilstibil s-a ciocnit cu o mașină; două persoane sunt rănite, iar traficul este blocat

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 17-08-2020 11:25

O cisternă încărcată cu combustibil s-a ciocnit, luni, cu o mașină, pe DN29, în localitatea Unțeni, județul Botoșani. Două persoane au fost rănite, iar traficul este oprit pentru că sunt scurgeri de carburanți, relatează Mediafax.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că circulația este întreruptă pe DN29 Botoșani-Săveni, în apropierea localității Unțeni, județul Botoșani, după ce a avut loc un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și o cisternă încărcată cu carburant.

Citește și:  VIDEO Scandal MONSTRU făcut de un preot la o înmormântare pentru plata locului de veci: a certat familia îndoliată pentru că nu și-au dat contribuția

Impactul s-a soldat cu rănirea ușoară a două persoane, acestea primind îngrijiri medicale la fața locului.

În urma coliziunii, sunt scurgeri de carburant pe suprafața de rulare, astfel că traficul rutier este oprit pe ambele sensuri.