Braconajul, o problemă deosebit de mare în România: polițiștii au întocmit peste 560 de dosare penale în 2020 și au confiscat aproape 20.000 de kg de pește

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 17-08-2020 14:57

Poliţiştii au indisponibilizat peste 19 tone de peşte şi au cercetat 441 de persoane în cadrul dosarelor penale instrumentate în urma acţiunilor pentru prevenirea braconajului piscicol şi combaterea comerţului ilegal cu peşte, derulate în primele şapte luni ale anului, informează Agerpres.

Citește și: Cod PORTOCALIU de ploi torențiale pentru două județe din România: lista localităților vizate

"În perioada ianuarie - iulie 2020, poliţiştii au efectuat peste 3.700 de controale ce au vizat prevenirea şi combaterea faptelor ilegale în domeniul piscicol. De asemenea, au verificat peste 5.400 de mijloace de transport, 566 de societăţi comerciale, 870 de pieţe şi târguri, precum şi 237 de amenajări piscicole", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis luni AGERPRES.

Pentru încălcarea dispoziţiilor legale în domeniul piscicol, poliţiştii au aplicat 988 de sancţiuni contravenţionale, la OUG nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.

Totodată, au indisponibilizat 19.348 de kg de peşte şi au confiscat 43 de ambarcaţiuni, 1.852 de unelte de pescuit, 22 de motoare de ambarcaţiuni şi 11 autovehicule.

În această perioadă, au fost înregistrate 565 de dosare penale pentru încălcări ale legislaţiei privind fondul piscicol, în care sunt cercetate 441 de persoane.