VIDEO Angajații MAI au intrat peste interlopi: Ce ARSENAL au găsit mascații în casele infractorilor

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 17-08-2020 18:43

Purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, a anunțat că 37 de arme letale și neletale au fost ridicate săptămâna trecută de la membrii unor grupări infracționale, anunță MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, a declarat, luni, că săptămâna trecută au fost organizate 31 de acțiuni operative de amploare, în cadrul cărora au fost efectuate aproape 200 de percheziții la membrii unor grupări infracționale.

În urma acestora, 24 de persoane au fost reținute, 38 au fost arestate preventiv, iar alte 22 sunt cercetate sub control judiciar.

„De asemenea, au fost ridicate, pentru continuarea cercetărilor și stabilirea legalității provenienței și deținerii, 7 arme letale și 30 neletale”, a spus Monica Dajbog.

Citește și: Dumitru Coarnă: ‘A fost stabilit ca, începând cu data de astăzi, să fie revocate toate’ .

Totodată au fost constatate peste 64 de mii de contravenții, valoarea amenzilor aplicate fiind de 25 de milioane de lei, iar a bunurilor confiscate de peste 790 de mii de lei.

Săptămâna trecută au fost prinși în flagrant 906 autori de infracțiuni.

„Săptămâna trecută au continuat, de asemenea, activitățile pe linia prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19 în rândul populației: au fost verificate aproximativ 175 de mii de persoane și 26.000 de operatori economici, aplicându-se peste 10.000 de sancțiuni, inclusiv la cluburile de pe litoral”, a mai spus purtătorul de cuvânt al MAI.