CUTREMUR în SUA: Un raport al Senatului arată cum WikiLeaks l-a ajutat pe Donald Trump să ajungă președinte

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 18-08-2020 23:39

WikiLeaks a jucat un rol-cheie în efortul Rusiei de a influenţa alegerile prezidenţiale din SUA în 2016 în favoarea lui Donald Trump şi, cel mai probabil, a ştiut că ajută serviciile de informaţii ale Moscovei, susţine un raport al Comisiei pentru Serviciile de Informaţii a Senatului american, transmite marţi Reuters, potrivit AGERPRES.

Potrivit raportului, fostul şef al campaniei lui Trump, Paul Manafort, a colaborat cu ruşii, inclusiv cu oligarhul Oleg Deripaska, înaintea, în timpul şi după scrutinul din 2016 în care miliardarul republican s-a confruntat cu democrata Hillary Clinton.

Citește și: Anunț neașteptat! Ce premier va pune PSD după moţiune

Comisia a constatat că rolul lui Manafort şi proximitatea acestuia faţă de Trump au creat oportunităţi pentru serviciile de informaţi ruse, raportul notând că 'accesul de nivel înalt şi disponibilitatea acestuia de a împărtăşi informaţii cu persoane strâns afiliate serviciilor de informaţii ruse (...) au reprezentat o ameninţare gravă de contrainformaţii'.

Evaluările sunt conţinute în cel de-al cincilea şi ultim capitol al raportului Comisiei senatoriale cu privire la ancheta sa desfăşurată timp de trei ani şi jumătate în legătură cu ingerinţa Rusiei în favoarea lui Trump.

Capitolele anterioare au confirmat concluzia agenţiilor americane de informaţii, făcută publică în ianuarie 2017, conform căreia Rusia a încercat să-l ajute pe Trump în 2016 prin denigrarea lui Hillary Clinton, ceea ce a îngreunat victoria acesteia şi i-ar fi afectat preşedinţia dacă ar fi câştigat-o.

Citește și: Gabriela Firea, către Orban: ‘Ceea ce ați făcut azi, se numește abuz de putere’

Evaluarea realizată de comisia senatorială este singura a Congresului începută imediat după alegerile din 2016 şi care se mai afla în lucru.

Cel mai probabil, ultimul capitol al raportului, dat publicităţii în contextul în care preşedintele Trump se pregăteşte de confruntarea cu democratul Joe Biden în alegerile din noiembrie, va fi cea mai amplă dare de seamă publică cu privire la controversa electorală din 2016.