Fiul judecătoarei care a ucis o femeie, de față cu fiul ei de 16 ani, a fost REȚINUT: Individul a fugit de la locul crimei, iar apoi s-a predat

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 20-08-2020 18:25

Fiul judecătoarei din Gorj, care a lovit mortal o femeie, de față cu fiul ei de 16 ani, și apoi a fugit de la locul accidentului, predându-se ulterior la poliție, a fost reținut pentru 24 de ore. Tânărul va fi dus în fața judecătorilor care vor decide dacă îl arestează preventiv.

O femeie de 52 de ani din localitatea Novaci, judeţul Gorj, a murit după ce a fost lovită de o maşină. Autoturismul era condus de fiul unei judecătoare din localitate, Mihai Dafinescu, care a fugit de la locul accidentului. Mama sa este președintele Judecătoriei Novaci, iar beizadeaua nu este la prima faptă atroce.

Citește și: Lider PNL: ‘Marcel Ciolacu e Viorica Dăncilă în pantaloni. PSD a pierdut legitimitatea de a râvni la putere’

Femeia ucisă de lucra la o cofetărie și se întorcea de la serviciu. Ea mergea pe marginea drumului, împreună cu fiul ei de 16 ani. A fost lovită de o maşină şi a ajuns în stare gravă la spital, dar medicii nu au mai putut să o salveze.

Fiul ei a scăpat cu viaţă. Potrivit Poliţiei Gorj, șoferul a fugit de la locul accidentului, dar a fost identificat, fiind vorba despre un tânăr de 25 de ani. Acesta s-a prezentat singur la poliţie.

„Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentraţie de 0,05 mg /l alcool pur în aerul expirat, urmând să-i fie recoltate probe biologice de sânge”, a declarat Victor Ţuhaşu, purtător de cuvânt IPJ Gorj.

Citește și: Lovitură pentru Viorel Cataramă! Biroul Electoral Central i-a invalidat candidatura la Primărie

Tânărul este în custodia Poliţiei Gorj, unde este audiat. El este cercetat pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului.

Șoferul este cunoscut de oamenii legii din Gorj. În decembrie 2019 a fost reţinut 24 de ore, după ce fosta sa iubită l-a acuzat de viol. Ulterior, tânăra şi-a retras plângerea, iar dosarul a fost închis.