Ludovic Orban: 'Vor fi asigurate măşti pentru acei cetăţeni care nu au masca la ei pe perioada exercitării dreptului de vot'

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 20-08-2020 19:35

Premierul Ludovic Orban a declarat joi că autorităţile vor asigura măşti de protecţie şi substanţe dezinfectante în ziua alegerilor locale pentru cetăţenii care se prezintă la urme fără aibă asupra lor aceste materiale sanitare.

Orban a participat la două întâlniri de lucru organizate la sediul MAI cu instituţiile implicate în lupta anti COVID-19, fiind întrebat dacă statul va asigura măşti pentru fiecare cetăţean care merge la vot şi cât va plăti pentru aceste materiale de protecţie, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Liviu Dragnea, în instanță:’Am fost trimis la pușcărie total nevinovat. Pe fond, am fost trimis la închisoare de un complet nelegal’

"Asta nu am de unde să ştiu cât vom plăti pentru ele. O să plătim cel mai mic preţ. Evident, ele vor fi achiziţionate cu procedurile legale, în timp util, astfel să fie la dispoziţia cetăţenilor care nu vin cu mască de acasă, că foarte mulţi o să vină cu mască de acasă. Vor fi asigurate măşti pentru acei cetăţeni care nu au masca la ei şi li se vor pune la dispoziţie masca şi substanţele dezinfectante pe perioada exercitării dreptului de vot, deoarece dreptul de vot se exercită în spaţii închise, în spaţiile în care sunt organizate secţiile de votare", a explicat Ludovic Orban.

Premierul a subliniat că în ce priveşte măştile de protecţie destinate persoanelor defavorizate, aşteaptă ca acestea să ajungă "cât mai repede posibil" către "cele 2.300.000 de cetăţeni beneficiari ai deciziei guvernamentale".

"Faptul că a fost contestată licitaţia, că au fost procedurile prelungite se datorează, sigur, modului în care este legislaţia astăzi în România. Imediat ce va fi posibil, ele vor fi achiziţionate şi vor fi transmise către toţi beneficiarii", a spus el.