Amenințat cu moțiunea, Orban scoate din traistă promisiunile: 'Ne-am angajat să construim aproape 3.000 de km de autostrăzi şi drumuri expres'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 22-08-2020 17:43

Premierul Ludovic Orban a declarat sâmbătă că Guvernul, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), s-a angajat să construiască 3.000 de kilometri de autostradă şi drumuri expres.

Marcel Ciolacu, după ce a fost ales președinte al PSD: Vreau să se audă până la Vaslui


"Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, în baza programului nostru de relansare economică şi investiţii, va avea proiecte extrem de mari. Noi ne-am angajat să construim aproape 3.000 de kilometri de autostrăzi, drumuri expres, investiţii importante", a afirmat Orban.

El a precizat că fondurile pentru investiţii vor alocate din bugetul Uniunii Europene în exerciţiul financiar 2021- 2027 şi din Programul de Rezilienţă şi Recuperare. Bugetul total alocat României va fi de 80 de miliarde de euro.

Amintim că Programul de relansare economică anunţat de Guvern din luna iulie prevede investiţii pe termen lung în infrastructura rutieră, respectiv construcţia a 3.000 de kilometri de autostradă şi drumuri expres.

„Pe termen mediu şi lung, Guvernul îşi propune să asigure conectarea cu autostrăzi a provinciilor istorice ale României şi cu reţelele de transport pan-europene, prin demararea lucrărilor la aproximativ 3.000 de km de autostrăzi şi drumuri expres, cu un cost estimat de 31 miliarde de euro. La acestea se adaugă investiţii în cca. 3.000 de km de cale ferată, cu un cost estimat de aproximativ 18 miliarde de euro, şi investiţii în domeniul naval şi aerian care însumează peste 6 miliarde de euro”, se arată în Programul de relansare economică.