VIDEO Top-modelul Claudia Schiffer își sărbătorește ziua de naștere. Cum arată la 50 de ani

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 25-08-2020 15:13

Top-modelul german Claudia Schiffer a împlinit marţi vârsta de 50 de ani şi a marcat aniversarea publicând pe Instagram un videoclip în care apare purtând o rochie Balmain.

Alături de înregistrarea video, în care apare suflând în lumânările de pe tort, Schiffer a scris un mesaj de mulţumire pentru directorul de creaţie al casei de modă: „Mulţumesc, Olivier Rousteing, pentru frumoasa mea rochie Balmain de aniversare”, potrivit news.ro.

Citește și: Alina Mungiu Pippidi trage semnalul de alarmă: Klaus Iohannis și pericolul dictaturii în România

Născută pe 25 august 1970, în Rheinberg (Germania), Claudia Maria Schiffer este model, designer şi actriţă. Stabilită în Marea Britanie, ea a devenit cunoscută în urmă cu trei decenii, obţinând statutul de supermodel alături de Naomi Campbell şi Cindy Crawford, între altele.

A apărut pe mai mult de 1.000 de coperte de reviste şi deţine recordul în acest sens. La vârsta de 48 de ani a pozat nud, coordonată de fotograful de modă Collier Schorr, şi a apărut pe coperta revistei Vogue Italia. În 2002, averea ei era estimată de Forbes la aproximativ 55 de milioane de dolari.

În 2017, alături de Naomi Campbell, Cindy Crawford, Helena Christensen şi Carla Bruni, ea a urcat pe podium la o prezentare Donatella Versace pentru a îl omagia pe Gianni Versace la 20 de ani de la asasinarea creatorului de modă.