Sudanul răspunde solicitărilor venite de la SUA și îi dă lecții șefului diplomației Mike Pompeo: relațiile cu Israelul nu se vor ameliora prea curând

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 25-08-2020 18:15

Coaliţia partidelor şi societăţii civile care a condus contestarea ce l-a răsturnat de la putere pe Omar al-Bashir în 2019 a anunat marţi că Guvernul nu deţine un mandat în vederea unei normalizări a relaţiilor Sudanului cu Israelul, relatează AFP, potrivit News.ro.

”Guvernul actual este un Guvern de tranziţie, care guvernează în virtutea unui document constituţional care nu are mandat” în problema normalizării relaţiilor cu Israelul, anunţă într-un comunicat Forţele Libertăţii şi Schimbării (FLC), subliniind ”dreptul palestinienilor la pământul lor şi la o viaţă liberă şi demnă”.

Această declaraţie a fost publicată în ziua sosirii la Khartoum a secretarului de Stat american Mike Pompeo, direct de la Tel Aviv.

După anunţarea la 13 august a unui acord de normalizare a relaţiilor între Emiratele Arabe Unite (EAU) şi Israel, Pompeo încearcă să convingă şi alte ţăriarabe să se apropie de statul evreu.

Cnsiliul Militar care conduce Sudanul a semnat cu liderii contestării, la 17 august 2019, o ”Declaraţie constituţională” care finalizează un acord istoric în vederea unui transfer treptat al puterii civililor, după mai multe luni de proteste populare.

Un guvern a fost format la 5 septembrie 2019, cu susţinerea FLC.

Un purtător de cuvânt al Ministerului sudanez de Externe, Haider Badawi, care a creat o surpriză la 18 august, recunoscând în mod implict contacte între ţara sa şi Israel, a fost revocat din funcţie a doua zi de către ministru, care a dezminţit aceste declaraţii.

Între timp, premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a felicitat de declaraţiile lui Badawi.

”Israeul, Sudanul şi toată regiunea vor beneficia de acordul de pace şi vor construi împreună un aviitor mai bun pentru toate popoarele din regiune”, declara el.

Israelul şi Sudanul nu întreţin relaţii.

Liga Arabă a făcut în mod istoric din soluţionarea conflictului israeliano-palestinian o condiţie a normalizării relaţiilor cu statul evreu.