Zborurile charter spre Egipt, reluate pe Aeroportul Timișoara

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 28-08-2020 10:21

Zborurile charter spre stațiunea Hurghada din Egipt sunt reluate, începând de duminică, pe Aeroportul Timișoara, cu o frecvență de o săptămână, anunță aeroportul, potrivit Mediafax.

Potrivit unui comunicat al Aeroportului Timișoara cursele sunt operate de către compania aeriană Animawings.

„Se reiau zborurile charter de vacanță către o destinație exotică din Orientul Mijlociu, Hurghada – Egipt începând de duminică, 30 august, cu o frecvență pe săptămână, duminica. Aeronava aterizează la Timișoara la ora 13:40, urmând ca mai apoi să decoleze la ora 14:25 spre destinația Hurghada – unde va ajunge la ora 18:30”, arată aeroportul.

CITEȘTE ȘI: Băutura care te scapă mai repede de durerea de cap decât paracetamolul/ STUDIU

Directorul aeroportului timișoarean, Dorel Grădinaru, declară că reluarea curselor charterde vacanță de pe aeroportul Timișoara către Hurghada – Egipt poate fi un moment oportun pentru pasagerii care și-au plănuit concediul în perioada următoare.

„Astfel, turiștii din zona de vest a țării au ocazia să își petreacă un sejur pe litoralul egiptean și să descopere istoria antică a lumii, chiar și după sezonul estival. Cu toate că ne aflăm într-o perioadă cu restricții de călătorie, plecarea în vacanță pe timp de pandemie este posibilă, atâta timp cât ținem cont de măsurile de siguranță ce se impun”, spune Grădinaru.