Povestea Crossnet, sportul devenit popular în Statele Unite, inventat de trei prieteni

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 28-08-2020 20:06

Crossnet un nou sport similar cu voleiul, în care sunt patru terenuri și două fileuri, câştigă în popularitate în Statele Unite, generând, în doi ani, vânzări de 25 de milioane de dolari. Crossnet este practicat în 5.000 de şcoli, anunță MEDIAFAX.

Povestea Crossnet a început în 2017 cu doi fraţi, Chris şi Gregory Meade, şi un prieten din copilărie, Mike Delpapa. În timp ce se gândeau la o afacere împreună, au văzut un meci de volei şi le-a venit ideea să împartă terenul în patru. Cei trei au creat un teren care intră într-un ghiozdan, un regulament şi au dat lovitura.

Citește și: SURSE Cine l-ar putea înlocui pe Liviu Vasilescu la șefia Poliției Române

În prezent, Crossnet a ajuns peste tot în SUA. În 2019, peste 1.500 de şcoli l-au cumpărat pentru a-l instala în sălile de educaţie fizică. Numărul şcolilor s-a triplat între timp, iar compania a ajuns să genereze vânzări de 25 de milioane de dolari și a lansat şi noi versiuni, astfel că acum Crossnet se poate juca la dublu sau în piscină.

„Să ştim că sunt copii care se află la şcoală acum şi joacă Crossnet, că învaţă volei după regulile noastre... Practic, noi am creat ceva în minţile noastre, l-am transformat într-un produs iar acum oamenii sunt învăţaţi cum se joacă un sport adevărat cu ajutorul invenţiei noastre”, spune Chris Meade, inventator Crossnet.

„Prima dată când am instalat terenul eram în San Diego şi era o coadă cu 20 de oameni pregătiţi să joace. Ne întrebau ce sport este. Iar noi nu ştiam momentan”, îşi aminteşte Gregory Meade, inventator Crossnet.

Citește și: EXCLUSIV Erupe un nou scandal în Poliție! Dumitru Coarnă îl desființează pe un celebru șef: Spor de 50% prin fals și uz de fals

„Cel mai tare lucru e că nici măcar nu am început să ajungem încă în alte ţări. Nu ne-am făcut reclamă, totul s-a petrecut organic. E o nebunie cum a evoluat şi ce se poate întâmpla în câteva luni. Crossnet la Jocurile Olimpice în 2024!”, adaugă Chris Meade, inventator Crossnet.