Trafic record la frontiere: 101.100 persoane au tranzitat granițele

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 29-08-2020 09:59

Poliția de frontieră a anunțat că în ultimele 24 de ore au trecut frontiera aproximativ 101.100 persoane, cetățeni români și străini, dintre care aproximativ 45.300 pe sensul de intrare şi 55.800 pe cel de ieşire din ţară, potrivit Mediafax.

Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 35.300 de persoane şi 16.200 de mijloace de transport (5.300 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 12.500 de persoane cu 7.100 mijloace de transport.

În zonele de competenţă - punctele de trecere şi „frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat 59 fapte ilegale (22 infracţiuni şi 37 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.

Citește și: SURSE Cine l-ar putea înlocui pe Liviu Vasilescu la șefia Poliției Române

Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 2.195.000 lei.

Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 5.100 lei.

Nu s-a permis intrarea în ţară a 55 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 6 cetăţeni români din diferite motive legale.