Victor Ponta: Mi-e teamă că blatul din Parlament e și local

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 01-09-2020 15:31

Liderul Pro România, Victor Ponta, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă la Târgovişte, că îi e teamă ca blatul de la nivel naţional dintre PSD şi PNL, "care s-a văzut în Parlament", să nu fie şi la nivel local.

Citește și: VERDICT POLITIC cu Dana Budeanu, episodul 109: Javrelor! Leprelor! Aici este vorba despre copii

"Noi suntem serioşi, chiar mergem la Parlament să votăm moţiunea de cenzură şi alţii fac blaturi. Mi-e teamă că blatul de la nivel naţional, care s-a văzut ieri în Parlament, e un blat şi la nivel local, între PSD şi PNL, îşi împart nişte funcţii, rămân tot cam aceeaşi. Mai pleacă unii de la PSD la PNL şi vreau ca la nivel naţional şi local noi să fim cei care spargem pe cât putem, în primul rând devoalăm, şi în al doilea spargem acest blat şi oferim o soluţie pentru cei care nu mai vor să voteze nici PNL, nici PSD", a spus Ponta.

Liderul Pro România a fost prezent, marţi, în Dâmboviţa, unde a avut întâlniri cu candidaţii partidului la Titu, Găeşti şi Târgovişte.

"Am discutat despre ceea ce ne preocupă din perspectivă electorală şi ceea ce se întâmplă pe scena politică naţională şi locală. Am avut întâlnirea în condiţiile restrictive impuse de reglementările privind prevenţia COVID-19", a precizat preşedintele Pro România Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

Candidatul Pro România la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa este senatorul Adrian Ţuţuianu, iar la Primăria Târgovişte propunerea Pro România este Cosmin Bozieru, fost viceprimar.