Clemență excesivă: Un bărbat care a întreținut relații sexuale cu nepoata lui de 13 ani, cercetat sub CONTROL JUDICIAR

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 03-09-2020 20:13

Un bărbat din Suceava, reținut inițial, a primit control judiciar după ce a întreţinut relaţii sexuale orale cu nepoata sa, de numai 13 ani. El a avut trei acte sexuale cu adolescenta. Relațiile sexuale s-au produs în a doua jumătate a lunii august, potrivit news.ro.

Miercuri bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore. Joi, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni a luat măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpat.

CITEȘTE ȘI: Cum să ai perne curate și dezinfectate fără să cumperi unele noi

„La data de 03.09.2020 procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni a luat măsura preventivă a controlului judiciar faţă de un inculpat ce a fost reţinut la data de 02.09.2020 pentru 24 ore de către organele de cercetare penală, pentru săvârşirea infracțiunii de act sexual cu un minor în formă continuată (trei acte materiale), prev. de art. 220 alin. 1 şi alin. 4 lit. a C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen., reţinându-se în sarcina acestuia faptul că în perioada 18.08.2020 – 30.08.2020, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a întreţinut trei raporturi sexuale cu o persoană de sex feminin, nepoata sa, în vârstă de 13 ani”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.