Gabriela Firea anunţă ultimele măsuri pentru deschiderea şcolilor în Capitală: 'Încercăm să suplinim lipsa de organizare din partea Guvernului'

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 06-09-2020 20:21
Actualizat: 06-09-2020 20:24

Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, afirmă că lipsa de organizare din partea Guvernului pentru începerea anului şcolar este suplinită în Bucureşti de autorităţile locale. Aceasta precizează că se va implementa un sistem de testări pentru copiii cu simptome, astfel încât aceştia să nu fie izolaţi de familie.

"Observând că din nefericire procedurile promise întârzie, împreună cu primarii de sectoare şi cadrele didactice ne-am luat destinul în propriile mâini. Încercăm să suplinim această lipsă de organizare din partea executivului. Le-am cerut directorilor să ne transmită în cel mai scurt timp numărul de elevi care nu au acasă tablete sau laptopuri pentru acces la orele online", a declarat Gabriela Firea, la România TV, precizând că s-au luat măsuri pentru ca în şcoli să se ofere măşti de protecţie.

De asemenea, primarul Capitalei afirmă că în cazul în care vor exista copii cu simptome de răceală, suspecţi de COVID-19, aceştia vor putea apela la laboratoarele de testare ale Primăriei, însoţiţi de părinţi sau bunici. "Internarea se face doar în cazuri mai complicate, nu are rost să traumatizăm copiii. Nimeni nu este obligat, dar este important ca părinţii să ştie că dacă e nevoie au unde să testeze copiii rapid, fără să stea 2-3 zile în suspans", a mai explicat Firea.

Gabriela Firea a dezvăluit că şi copiilor ei le este dor de şcoală şi de colegi, însă, la fel ca alţi copii, au ajuns să fie terorizaţi: "Ce vor spune colegii dacă vor strănuta, dacă vor tuşi?".