Un urs din ALpii italieni a fost capturat pentru a treia oară - A fost poreclit Papillon

Autor: George Traicu
Publicat: 07-09-2020 16:56

Un urs din Alpii italieni ale cărui "evadări" i-au adus porecla de "Papillon" - după romanul şi filmul cu acelaşi nume despre evadarea din închisoare - a fost capturat pentru a treia oară, au anunţat luni autorităţile din provincia Trentino, citate de agenţia dpa potrivit Agerpres.

Ursul, cunoscut oficial sub numele de M49, a scăpat de două ori după ce a fost capturat, în iulie 2019 şi iulie 2020, iar luna trecută a pierdut zgarda cu emiţător radio prin care i se monitorizau mişcările.

El a fost prins cu o capcană tubulară pe Muntele Lagorai, unde fusese văzut recent, au anunţat autorităţile italiene într-un comunicat.

Prima dată, M49 a scăpat la câteva ore după capturare, căţărându-se peste patru garduri, inclusiv unul electric, autorităţile afirmând că este vorba despre o "ispravă de neconceput". Pădurarii au avut nevoie de nouă luni pentru a-l prinde şi a-l aduce înapoi în zona împrejmuită din care fugise.

Două luni mai târziu, el a fugit din nou.

Urşii, o specie pe cale de dispariţie, provoacă îngrijorări tot mai mari în Trentino, o provincie din Alpi vecină cu regiunea Tirolul de Sud. Pădurile din Trentino au fost repopulate cu urşi cu câţiva ani în urmă, în cadrul unui program finanţat de Uniunea Europeană. Ca urmare, întâlnirile dintre aceste animale şi oameni au devenit mai comune şi potenţial periculoase.