Singurul spital ROL3 din România şi din Sud-Estul Europei, amplasat la Iași, este gata la cinci luni de când a fost anunțată achiziționarea lui

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 07-09-2020 20:45

Spitalul modular de la Iaşi e gata, la cinci luni de când a fost anunțată achiziționarea lui. Acesta are 256 de paturi, dintre care 103 pentru ATI, anunță MEDIAFAX.

După 5 luni de când a fost anunţat cu surle şi trâmbiţe, după întârzieri şi plângeri penale, spitalul modular de la Iaşi este gata. Are în total 256 de paturi și este singurul spital ROL3 din România şi din Sud-Estul Europei.

Mai trebuie obținută autorizația de la DSP și să fie aprobată organigrama și bugetul. Spitalul modular este secție exterioară a Spitalului de Boli Infecțioase din Iași.

„Trebuie să facem un dosar care va fi depus la DSP, după ce vom primi autorizarea de funcţionare şi se va îndeplini tot ceea ce înseamnă condiţie esenţială pentru această nouă locaţie va trebui să mergem în plenul Consiliului Judeţean pentru a aproba organigrama, pentru a aproba o rectificare de buget. Sunt nişte paşi pe care noi sperăm să îi facem cât mai repede cu putinţă”, a declarat Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi.

Citește și: Poliția, reacție de ultimă oră: Ce se întâmplă cu fetele care au lovit și batjocorit o altă adolescentă – Amenzi aplicate părinților

La capacitate maximă singurul spital ROL3 din ţară ar avea nevoie de 350 de angajaţi, dar cadrele medicale vor fi detaşate din spitalele din Iaşi, în funcţie de câţi pacienţi sunt internaţi acolo.

„Normativul este făcut în funcţie de numărul de pacienţi. În consecinţă, în momentul în care vom constata o creştere a numărului de pacienţi, asta înseamnă şi o creştere a necesităţii medicilor specializaţi în Terapie Intensivă, vom face în aşa fel încăt să detaşăm colegi de-ai noştri”, explică Florin Roşu, medic ATI la Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi.

Spitalul a costat 13,2 milioane de euro, iar investiția ar putea fi recuperată din fonduri europene.