Explozie devastatoare la o bancă din Otopeni: Spărgătorii de bancomate au dat o nouă lovitură

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 08-09-2020 07:37

Două bancomate au fost sparte, marţi dimineaţa, la parterul unui bloc din oraşul Otopeni, poliţiştii efectuând verificări pentru stabilirea pagubelor şi găsirea autorilor.

"În jurul orei 5,00, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că la parterul unui bloc din oraşul Otopeni a avut loc o distrugere. La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii oraşului Otopeni împreună cu efective de pompieri şi specialişti din cadrul IGPR, precum şi conducerea IPJ Ilfov, pentru efectuarea de activităţi specifice", informează Biroul de presă al IPJ Ilfov.

Avertismentului medicului Virgil Musta despre începerea școlii: 'Nu vor exista 'zero riscuri'. Să nu înceapă să dea vina unii pe alţii'


Au fost luate măsuri pentru delimitarea perimetrului şi conservarea locului faptei.

Din primele verificări s-a stabilit faptul că distrugerile au avut loc la două bancomate ce aparţin unei bănci.

În cauză, au rezultat numai pagube materiale, fără să fie înregistrate şi victime.

"Poliţiştii ilfoveni efectuează verificări şi investigaţii pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt şi de drept, cât şi pentru identificarea autorilor şi luarea măsurilor legale care se impun", arată sursa citată.