Termometre cu infraroşu montate în şcoli şi în locuri frecventate de vârstnici în Alba Iulia

Autor: George Traicu
Publicat: 08-09-2020 16:47

Un număr de 26 de termometre cu infraroşu, automate, ce vor contribui la depistarea precoce a persoanelor cu stare febrilă, vor fi montate în unităţile de învăţământ cele mai aglomerate din Alba Iulia, dar şi în locuri frecventate de persoanele în vârstă, potrivit unui comunicat transmis, marţi, AGERPRES.

Astfel de locuri frecventate de vârstnici sunt Direcţia de Asistenţă Socială, Centrul de zi pentru persoane vârstnice şi Căminul pentru persoane vârstnice, termometrele fiind montate prin implicarea Primăriei, Fundaţiei Comunitare şi Kaufland România.

"Realitatea zilelor noastre arată că grija pentru generaţia tânără contribuie la protejarea vârstnicilor. Printr-un amplu sondaj derulat înainte de începerea anului şcolar, Fundaţia Comunitară Alba a concluzionat că cei mai mulţi copii din Alba Iulia (44%) stau după şcoală cu bunicii sau cu alte persoane în vârstă. Respondenţii au arătat că doar 22% dintre copii stau cu părinţii sau alţi adulţi mai tineri, restul, în special cei din ciclul liceal, petrecând timpul de după şcoală alături de alţi copii sau singuri", se menţionează în comunicat.

Sondajul a fost realizat în contextul redeschiderii şcolilor şi al crizei sanitare, pentru a determina cât de mari sunt riscurile pe care comunitatea trebuie să le anticipeze şi cum pot fi acestea adresate. A preocupat, în primul rând, cu cine stau copiii după şcoală, iar la această întrebare a răspuns un număr relevant de persoane (86% fiind respondenţi din Alba Iulia), suficient "pentru a căuta soluţii la riscuri create de pandemie" începând cu cea mai mare localitate din judeţ, unde aproape 12.400 de copii sunt înscrişi în învăţământul preuniversitar (antepreşcolar, preşcolar, primar, gimnazial şi liceal).

Jumătate dintre respondenţii care au copii în ciclul antepreşcolar au răspuns că aceştia petrec după aceea timp cu bunicii, acelaşi lucru fiind valabil în cazul a 56% dintre preşcolari şi elevii din ciclul primar, 31% dintre cursanţii de gimnaziu şi un sfert din cei de liceu.

"În faţa acestei situaţii şi ţinând cont de presiunea care există pe personalul medical, inclusiv şcolar, Fundaţia Comunitară şi Primăria municipiului Alba Iulia au găsit soluţia montării unor termometre cu infraroşu de tip 'stand alone' (care măsoară automat temperatura corporală, fără a necesita un operator uman) în unităţile de învăţământ cele mai aglomerate, dar şi în alte locuri frecventate de persoanele în vârstă, precum Direcţia de Asistenţă Socială, Centrul de zi pentru persoane vârstnice şi, evident, Căminul pentru persoane vârstnice", precizează sursa citată.

Acestui demers s-a alăturat şi Kaufland România, prin finanţarea acordată Fundaţiei Comunitare Alba în cadrul proiectului "Ajutăm Seniorii", prin care a susţinut, de la debutul crizei sanitare, achiziţionarea de alimente de bază, medicamente, materiale igienico-sanitare sau echipamente de care au nevoie sau pentru protecţia albaiulienilor în vârstă cu o situaţie socială sau medicală vulnerabilă.

Primele 20 de aparate au fost deja livrate şi sunt în curs de montare.