Vasile Dîncu, reacție după ce Anisie s-a plâns că 'toată lumea critică', dar nimeni nu vine cu soluții: 'PSD a propus'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 13-09-2020 12:16

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu, a reacționat după ce ministrul Educației Monica Anisie s-a plâns pe Facebook că „toată lumea critică”, însă nimeni nu vine cu soluții.

„În spațiul politic sunt foarte multe soluții. Aș spune doar despre soluțiile pe care le-a propus PSD. Mi se pare normal ca atunci când critici să vii și cu soluții. Am propus testarea gratuită și periodică a tuturor cadrelor didactice și a persoanelor auxiliare pentru a preveni dezvoltarea unor focare. (...) Testarea gratuită și prioritară a elevilor cu simptome sau a elevilor dintr-o clasă în care a fost depistat un caz pozitiv. (...) Am propus asigurarea de măști gratuite pentru personalul din învățământ și pentru copii. (...) Noi am propus în Parlament nu numai acordarea de suplimente personalului din educație cu grad ridicat de risc. E vorba de 1500 pentru personalul auxiliar și 2500 de lei pentru profesori. Am propus inclusiv creșterea în două tranșe a personalului didactic. Nici acest lucru nu s-a realizat, din păcate”, a spus Dîncu, la sediul PSD.