Joe Biden cere Senatului SUA să nu voteze asupra Curţii Supreme înaintea prezidenţialelor

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 21-09-2020 05:37

Candidatul democrat la Casa Albă, Joe Biden, le-a cerut duminică senatorilor să nu voteze în legătură cu postul vacant de la Curtea Supremă a Statelor Unite "înainte ca americanii să îşi fi ales preşedintele", notează AFP preluat de agerpres.

Dorinţa preşedintelui Donald Trump de a o înlocui pe judecătoarea Ruth Bader Ginsburg, decedată vineri, înainte de alegerile de la 3 noiembrie este "doar un exerciţiu de putere politică brutală", a adăugat el într-o intervenţie de la Philadelphia.

"Preşedintele a fost deja foarte clar, este o problemă de putere. Pur şi simplu. De putere", a insistat Joe Biden.

Donald Trump a anunţat sâmbătă că va numi foarte curând un nou judecător la Curtea Supremă a SUA, pe locul rămas vacant după decesul magistratei liberale Ruth Bader Ginsburg.

"Am ajuns în această funcţie de putere şi importantă pentru a lua decizii pentru poporul care ne-a ales cu atâta mândrie, iar una din cele mai importante puteri a fost considerată de multă vreme selectarea Judecătorilor Curţii Supreme a Statelor Unite. Avem această obligaţie, fără întârziere!", a scris Trump pe Twitter.