După derapajul de ieri, acum Nicușor Dan o compară pe Firea cu Elena Ceaușescu: din anii 80 n-am mai văzut

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 22-09-2020 12:03
Actualizat: 22-09-2020 12:12

Candidatul PNL-USR-PLUS la Primăria Capitalei, Nicușor Dan, pare să își fi pierdut cumpătul, în ultima săptămână de campanie. După ce și-a catalogat adversara politică drept ”panaramă”, acum susține că Firea este un soi de Elena Ceaușescu și arată că este o discrepanță mare între realizările primarului și realitatea din Capitală.

Citește și: Reacția Gabrielei Firea, după afirmația lui Nicușor Dan despre 'panarame': 'Sunt și voi fi mereu alături de toate femeile! Ele duc greul!'

”Știți că e un film foarte bun, Conversația se numește, acolo este o scenă care se repetă obsesiv, personajul principal care trece pe lângă oamenii străzii și spune că și ei au avut o mamă și un tată care i-au crescut. Eu mă uit la fetele astea ș mă întreb ce zic părinții lor. Ca fenomen social, susținut de PSD, mi se pare foarte grav pentru democrația din România.

Eu sunt foarte optimist. Cred că e foarte important să vorbim despre lupta de valori. Nu se poate atâta impostură. Am depus 26.000 de petiții la primărie în care oamenii cer apă caldă, străzi, curățenie. Pe de altă parte, pe banii noștri, face o campanie deșănțată în care ne spune cât de bine este. Eu, din anii 80, nu am văzut așa discrepanță între realitate și ce încearcă să ne spună. De la Elena Ceaușescu nu am mai văzut asta.

Asta cu intelopul mi se pare dincolo de orice închipuire, dar mi se pare că mașinăria de propagandă funcționează și, probabil, 20 la sută dintre oameni consideră că eu sunt interlop.

Invit bucureștenii să iasă la vot pentru că este foarte important. Dacă am fi avut o luptă corectă, noi am fi câștigat aceste alegeri cu 60 la 10, dar există un aparat care arată aceste realizări glorioase...

Ceea ce ar fi făcut diferența între realitate și lumea imaginară ar fi fost o dezbatere”, a declarat Nicușor Dan, la Realitatea PLUS.