Elon Musk anunță când se vor ieftini mașinile Tesla: baterii mai ieftine și de 6 ori mai puternice

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 23-09-2020 12:41

Fondatorul Tesla, Elon Musk, a anunțat o tehnologie despre care spune că va face bateriile mai ieftine și mai puternice, dar apariția unei mașini de 25.000 de dolari abia peste trei ani nu i-a entuzismat pe investitori, astfel că valoarea de piață a companiei a scăzut cu 50 mld. dolari, anunță BBC.

Citește și: VERDICT POLITIC cu Dana Budeanu, episodul 129: PANARAMELOR!

La o prezentare live pe care Musk a etichetat-o ​​„Ziua bateriei”, el a avansat și posibilitatea unei Tesla complet autonome de 25.000 de dolari „în aproximativ trei ani”, informează Mediafax.

„Acesta a fost întotdeauna visul nostru, de a produce o mașină electrică la prețuri accesibile”, a spus el.

Însă știrea nu i-au entuziasmat pe investitori și 50 miliarde de dolari au fost șterse din valoarea de la bursă a companiei auto..

Noile baterii vor furniza de cinci ori mai multă energie, de șase ori mai multă putere și o autonomie de conducere cu 16% mai mare. Dar tehnologia anunțată va avea nevoie de ani de zile pentru a fi pusă în aplicare.

Discursul lui Musk a avut loc în fața a 240 de acționari - fiecare aflat într-un Tesla Model 3.

Patru trimestre consecutive de creștere au ajutat la creșterea prețului acțiunilor Tesla, care a devvenit este cea mai valoroasă companie auto din lume.

Acest lucru s-a întâmplat în ciuda criticilor aduse lui Elon Musk că unele dintre progresele sale tehnologice au fost exagerate.