ACUZAȚII Candidatul liberal pentru primăria Tulcea face campanie electorală direct în liceu

Autor: Radu Pop, Redactor
Publicat: 23-09-2020 11:39

Încă din prima zi de școală, candidatul PNL la primăria Tulcea, Ștefan Ilie, a început propaganda electorală chiar în clasele unui liceu tehnologic, acolo unde părinții elevilor nici nu au putut călca anul acesta, din cauza pandemiei.

Deși, initial, elevilor li se spusese că va veni cineva să le vorbească depre abonamentele de autobuze, în clasă a intrat politicianul Ștefan Ilie, care s-a lansat în promisiuni electorale despre parcări și alte teme de campanie.

Potrivit declarației unuia dintre elevi, care a acceptat să spună cum au decurs lucrurile, dar sub protecția anonimatului, nu toți adolescenții care au participat la întâlnire erau majori. Elevul se teme că, fiind în an terminal, directorul adjunct care l-a adus pe candidat, să nu se răzbune și să îi creeze probleme la absolvire.

Deși, din motive de siguranță în condițiile pandemiei, accesul părinților, dar și al altor persoane străine de școală a fost interzis, politicianul PNL a fost dus, de directorul adjunct Mihai Tiuliumeanu, până în clasele elevilor din clasa a 12-a.

“M-a deranjat faptul că zeci de părinți stăteau în față școlii, nu au avut posibilitatea să intre să-i conducă pe cei mici la clase (liceul are și școală cu clasele I-VIII), în schimb pentru un politician nu există nici o regulă. Nu e corect!”, a precizat elevul sub protecția anonimatului.

Scandalul a luat amploare în Tulcea, astfel de practici fiind, în mod normal, sancționate de autoritatea electorală și apoi de cetățeni, prin vot.