Fântânile dintr-un sat din Prahova au secat, iar cei 60 de localnici au rămas fără sursă de apă potabilă: ISU va asigura aprovizionarea localnicilor cu apă

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 23-09-2020 17:00

Fântânile dintr-un sat din județul Prahova au secat, iar cei 60 de localnici au rămas fără sursă de apă potabilă. Situația a fost analizată miercuri de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Prahova, care a decis ca ISU să asigure aprovizionarea temporară a localnicilor, anunță MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat al Prefecturii Prahova, toate cele șase fântâni din satul Bughea de Sus din comuna Teișani au secat.

Citește și: Rareș Bogdan prevestește o victorie istorică! Va fi dezastru pentru PSD! ‘Pentru prima dată, vom elibera România de sub jugul roșu’ .

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Prahova a decis ca ISU să asigure aprovizionarea localnicilor până duminică.

„Prin Hotărârea nr.51/23.09.2020 a fost aprobată decizia ca, în perioada 23-27 septembrie 2020, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova să asigure aprovizionarea cu apă a satului Bughea de Sus din comuna Teișani, unde, din cauza secării celor șase fântâni, toți cei 60 de localnici de aici au rămas fără sursă de apă curentă. După perioada menționată, primarul unității administrativ teritoriale va contracta servicii pentru aprovizionarea cu apă a comunei”, se arată în comunicat.