Belgia ia măsuri BIZARE: Nu mai impune măştile în aer liber şi scurtează izolarea, deşi numărul de infectări creşte

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 24-09-2020 01:00
Actualizat: 23-09-2020 23:59

Belgia a anunţat miercuri relaxarea unor măsuri de combatere a epidemiei de coronavirus, deşi numărul de cazuri este în creştere, informează Reuters. Nu va mai fi obligatorie purtarea măştilor în spaţii deschise, iar perioada de autoizolare a celor care au intrat în contact cu persoane infectate se va reduce la şapte zile.

Premierul Sophie Wilmes, care a anunţat măsurile într-o conferinţă de presă, a precizat că perioada de carantină voluntară va scădea de la 1 octombrie, iar măştile vor fi în continuare obligatorii în magazine, cinematografe, mijloacele de transport în comun şi pe străzile aglomerate.

Citește și: Traian Băsescu: ‘Dana Budeanu, o femeie care se face că gândeşte adânc, dar pare că nu are cu ce’

"Portul măştii este foarte important în gestionarea epidemiei. Cu toate acestea, nu are rost să îl impune peste tot, în permanenţă", a arătat ea.

Până acum, măştile erau obligatorii şi în aer liber la Bruxelles şi în alte câteva oraşe, scrie agerpres.ro.

Citește și: Orașul penalilor (II). Canidatul PNL-USR a turnat la Securitate, iar cel al PSD a făcut pușcărie pe vremea lui Ceaușescu

În ultima săptămână, în Belgia s-a înregistrat o medie zilnică de 1.374 de cazuri noi, la o populaţie de 11 milioane. La începutul lui iulie, se raportau doar 80 de cazuri pe zi. În total, în ţară au murit aproape 10.000 de bolnavi de COVID-19, unul din cele mai grave bilanţuri din lume, raportat la numărul de locuitori.

"Situaţia epidemiologică nu evolează favorabil", a spus Wilmes. Cu toate acestea, restricţiile nu se înăspresc, aşa cum se întâmplă în alte ţări, cum ar fi Regatul Unit, unde s-a anunţat marţi că noile măsuri, mai severe, vor rămâne probabil în vigoare şase luni. Belgienii vor avea în continuare acces la evenimente cu 200 de participanţi în spaţii închise sau 400 în aer liber şi se vor putea întâlni în grupuri de până la şase persoane fără măsuri de distanţare.

Citește și: Rareș Bogdan prevestește o victorie istorică! Va fi dezastru pentru PSD! ‘Pentru prima dată, vom elibera România de sub jugul roșu’

Belgia a aplicat interdicţii de circulaţie din 18 martie. În capitala Bruxelles se află sedii ale NATO şi ale Uniunii Europene.